Victor Pițurcă are grijă de cei mai noi elevi ai săi și încearcă să-i încurajeze înaintea unui mei crucial pentru România, în ceea ce privește șansele de calificare la Campionatul European din 2012. Chiricheș este unul dintre cei vizați de selecționer, acesta fiind dorit în teren pentru meciul cu Franța.
„Toți jucătorii au șanse în continuare să fie convocați. Eu sunt obligat să-i aduc pe cei mai valoroși, indiferent de vârstă. Pentru integrarea celor tineri trebuie să-i chemăm alături de cei experimentați. O să vină vremea fiecăruia. Să nu credeți că vom schimba echipa. Ați văzut ce s-a întâmplat în San Marino. A fost un exemplu pentru ceea ce trebuie să fie în continuare la echipa națională. Nu are de ce să-i tremure picioarele lui Chiricheș, dacă va intra. Ce are dacă îl întâlnește pe Benzema? Doar nu are patru picioare. Poate greși oricine, la fel poate greși și Chiricheș. Un jucător are numai de câștigat dintr-un astfel de joc. Mai puțin probabil să fie titular, dar poate avem nevoie de el în repriza a doua”.
Piți a adăugat că deține destule informații despre adversari: „Vom vedea cum se prezintă echipa Franței. Încă nu sunt destul de omogeni, dar trebuie să avem grijă. Dacă îi vom bate atunci le vom fi superiori. Le-am explicat jucătorilor că din aceste meciuri se nasc vedete. La fel s-a întâmplat și cu Cehia, am introdus câțiva jucători noi, am câștigat și ne-am dus mai departe. Așa se poate întâmpla și mâine, după meciul cu Franța. Suporterii trebuie să fie alături de noi toată partida. Sperăm să nu auzim obiecții și nemulțumiri. Trebuie să fim susținuți până la ultimul fluier”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER